O nouă premieră în medicină! O femeie a început să vorbească după un transplant de laringe, în Franța

O nouă premieră în medicină! O femeie a început să vorbească după un transplant de laringe, în Franța
Foto simbol: Pixabay

O femeie a trecut cu brio printr-o intervenție chirurgicală (transplant de laringe) prezentată luni, 20 noiembrie, la Lyon, ca fiind o premieră în medicină. După acest transplant, pacienta a declarat că „mă simt ciudat că pot să vorbesc din nou”.

Din cauza unor complicații asociate unei intubații realizate în urma unui stop cardiac, femeia în vârstă de 49 de ani respira doar prin traheotomie de aproape 20 de ani, fără să poată să vorbească.

După ce a reușit să pronunțe câteva cuvinte, pacienta participă constant la câteva ședințe de reeducare a coardelor vocale, a deglutiției și respirației.

O pacientă a început să vorbească după un transplant de laringe

Femeia spune că trebuie să „curaj” și „răbdare” pentru a putea face față durerilor și eforturilor de reabilitare, iar „fiicele mele nu m-au auzit niciodată vorbind”.

Ideea acestei intervenții i-a venit profesorului Philippe Ceruse, șeful secției ORL și chirurgie cervico-facială, după ce a fost realizat primul transplant de laringe din lume, în Statele Unite.

De atunci, chirurgul a căutat mai multe informații despre astfel de cazuri care au rămas în același stadiu până acum 13 ani, când l-a cunoscut pe un coleg din Columbia care a făcut un transplant asemănător, pe medicul Luis Fernando Tintinago Londono.

De la acest medic, Ceruse a văzut cum trebuie prelevat un laringe „unul dintre aspectele ce mai complexe” ale unei proceduri de acest gen, pentru că organul „este străbătut de mici nervi și vascularizat cu mici artere și vene care se întrepătrund”.

După ce s-a pregătit alături de o echipă de experți, medicul francez a obținut autorizațiile necesare și a căutat mai mulți pacienți eligibili, scrie Agerpres.

Anul trecut, echipa formată de Ceruse a reluat toate pregătirile, însă le lipsea o donatoare compatibilă, pentru ceea ce, pentru un laringe, impune „caracteristici anatomice perfect compatibile cu pacienta receptoare în ceea ce ţine de sex, greutate, înălţime, grupă sangvină….”.

Întreaga intervenție chirurgicală a durat 27 de ore, cumulat: aproximativ 10 ore pentru prelevare şi 17 ore pentru transplantare.

Chiar dacă de bucură de un succes enorm, echipa franceză a declarat că trebuie să fie prudentă: „Pacienta este cea care va spune dacă este un succes”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`