O nouă MOARTE suspectă la Moscova. Un fost înalt OFICIAL a fost găsit asasinat

O nouă MOARTE suspectă la Moscova. Un fost înalt OFICIAL a fost găsit asasinat
foto: NDTV.com

Continuă seria morților suspecte la Moscova și nu sunt puțini care consideră că ar fi vorba de un nou asasinat împotriva unui om care ar fi deținut secrete deranjante pentru Kremlin. Fostul director executiv pentru controlul calităţii şi securitate al Agenţiei spaţiale ruse Roskosmos, Vladimir Evdokimov – arestat pentru o fraudă de mai multe milioane de ruble – a fost găsit sâmbătă mort în Centrul de detenţie pentru persoanele aflate în arest preventiv nr.5 (SIZO) din nordul Moscovei, cu două-trei răni provocate prin lovituri de cuţit, a relatat agenţia de presă Interfax, citând o sursă din cadrul forţelor de ordine.

La început, agenţiile de presă ruse au relatat doar despre moartea unui deţinut născut în 1965, fără a-i preciza identitatea. În prezent, anchetatorii iau în considerare varianta unei mâini criminale, deşi la început invocaseră varianta sinuciderii, conform agenţiei de presă citate. Şi informaţiile despre locul unde a fost găsit trupul neînsufleţit al lui Evdokimov sunt contradictorii, unele relatând că acesta a fost descoperit într-o celulă în care se aflau alţi 11 deţinuţi, în majoritate tineri, în timp ce altele susţin că el ar fi fost găsit în toaletă. Cauza morţii fostului responsabil Roskosmos are un caracter criminal, a indicat pentru Interfax o altă sursă din cadrul forţelor de ordine, potrivit căreia pe corpul acestuia au fost găsite două răni profunde provocate de lovituri de cuţit în zona pieptului, care i-ar fi fost fatale. Conform unor surse, citate de portalul newsru.com, o a treia lovitură de cuţit i-ar fi fost aplicată în zona gâtului, informează Știripesurse.

"În acest stadiu preliminar, ca versiune de bază a morţii lui Vladimir Evdokimov este luată în considerare asasinarea sa de către persoane care se temeau de posibilele sale dezvăluiri într-un număr de dosare ce nu au legătură cu activitatea industriei spaţiale ruse, dar în care el era implicat, în special după ce începuse să coopereze cu procurorii", a indicat sursa citată.

Comisia de anchetă a deschis un dosar de crimă în cazul morţii fostului responsabil al Roskosmos, a indicat o purtătoare de cuvânt a parchetului din Moscova, Elena Rossohina. Tribunalul Basmannîi din Moscova a autorizat în decembrie arestarea preventivă a lui Evdokimov şi a fostului director general al societăţii "Centrul tehnico-ştiinţific" Aleksandr Zolin pentru fraudă masivă, cei doi respingând iniţial acuzaţiile care li se aduceau. Potrivit anchetatorilor, aceştia îşi însuşiseră în mod ilegal bunuri ale corporaţiei de stat MiG (constructoare de avioane), în valoare de cel puţin 200 de milioane de ruble, printr-o serie de societăţi comerciale pe care le controlau.

În acest dosar mai figurează alţi trei ex-oficiali: fostul director general al companiei de deservire a elicopterelor, Akim Noskov, unul din adjuncţii acestuia, Aleksei Andreev, precum şi Aleksei Ozerov. Acesta din urmă împreună cu fratele lui Akim Noskov, Igor, care deţinea funcţia de director adjunct al societăţii "Tupolev", se află în arest preventiv într-un alt dosar de furt de proprietăţi de la societatea de construcţii de avioane MiG. Akim Noskov şi Andreev au reuşit să se sustragă anchetei şi au fost daţi în urmărire internaţională.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)