O mireasă a intrat în Cartea Recordurilor, după ce a avut 168 de domnișoare de onoare la nuntă: „Nu am putut să refuz”

Publicat: 21 09. 2023, 21:54
Sursa Foto: Freepik.com

O mireasă a intrat în Cartea Recordurilor după ce a avut 168 de domnișoare de onoare care i-au fost alături pe întreaga durată a evenimentului. Atât de multe persoane au fost, încât mirii abia au reușit să se fotografieze la cununia civilă.

Alegerea domnișoarelor de onoare, una dintre cele mai costisitoare acțiuni atunci când îți organizezi o nuntă, a fost tare simplă pentru mireasa din Texas, care și-a ales să aibă alături 168 de femei.

Tina Ackles s-a căsătorit în urmă cu 8 ani, alături de partenerul de viață alături de care a petrecut 12 ani, relatează guinnessworldrecords.

Nuntă cu 168 de domnișoare de onoare, intrată în Cartea Recordurilor

Tina este membră în Asociația Americană a Femeilor de Afaceri (ABWA) din 1999, reușind astfel să se facă cunoscută și să își facă cât mai multe prietene. Când a dat de veste că se căsătorește, multe dintre colegele sale s-au oferit să fie domnișoare de onoare, așa că Tina nu a putut refuza.

„Nu am putut să refuz pe nimeni”, a spus ea.

„Entuziasmul dinaintea evenimentului a fost copleșitor.”, a mai adăugat Tina.

Pe lângă cele 168 de domnișoare de onoare a fost și sora Tinei, două verișoare și nepoata ei, având totodată și alte 180 de persoane la nuntă.

Femeia s-a declarat fericită că deține titlul din Cartea Recordurilor, mai ales că au fost unele „probleme birocratice”.

„Funcționarului, care a completat și depus certificatul de căsătorie, i s-a părut copleșitor ca toate acele femei să vină două câte două la Starea Civilă.”, a spus Tina.

„Unii glumesc că nu au atât de mulți prieteni câte domnișoare de onoare am avut eu”, a mai spus ea.