O mamă a sunat la Urgențe și a anunțat că și-a ucis copiii. ”Mi-am omorât cei 2 copii. Nu sunt un monstru”
O mamă a sunat la Urgențe și i-a spus operatorului „Tocmai mi-am ucis cei doi copii” după ce i-a atacat cu un cuțit.
De ce a apelat la acest gest terifiant
Veronique John și-a ucis fiica de șapte ani, Elizabeth, și fiul de 11 ani, Ethan, pentru că nu dorea ca soțul ei să-i aibă, au declarat procurorii la Nottingham Crown Court, scrie Sky News.
La ultimul termen al procesului, jurații au aflat că femeia l-a înjunghiat pe Ethan de mai mult de 20 de ori și i-a provocat leziuni cerebrale fiicei ei Elizabeth, înainte de a se îndrepta către o spălătorie auto îmbrăcat doar în halat pentru a-l înjunghia pe partenerul ei Nathan John în stomac.
Apoi s-a întors acasă, a sunat la Urgențe și a spus: „Sun pentru a raporta că tocmai mi-am ucis cei doi copii”.
Femeia care lucra ca vânzătoare la un magazin de caritate le-a spus polițiștilor care au la fața locului: „Dacă ai o armă, împușcă-mă. Nu sunt un monstru – avea de gând să mi le ia”.
Anterior fusese arestată pentru agresiune
Cu o zi înainte de atacurile fatale, femeia fusese arestată pentru că și-a agresat soțul cu o bucată de lemn în timp ce copiii lor se pregăteau de culcare. Ea l-ar fi suspectat că are o aventură.
Curții i s-a spus că Veronique John și soțul ei s-au confruntat cu dificultăți profunde în relația lor și ea nu a dorit ca el să aibă un telefon cu internet.
Procurorul Peter Grieves-Smith a spus că „furia lui John fierbea chiar la suprafață” .
„Ceea ce s-a întâmplat pe 11 iunie nu a ieșit din senin. Tensiunea a crescut în zilele dinainte. În acea zi, ea tocmai a erupt, și-a ucis copiii și l-a atacat pe Nathan”, a spus el.