O grupare afiliată Al-Qaida revendică atentatul comis joi într-un fief Hezbollah la Beirut
Statul Islamic în Irak şi Levant (SIIL), afiliat Al-Qaida, a revendicat sâmbătă, într-un comunicat publicat pe Twitter, atentatul comis joi la Beirut, soldat cu patru morţi.
„SIIL a reuşit să penetreze sistemul de securitate al rafida (dezertori, în arabă, termen utilizat pentru desemnarea şiiţilor) din cadrul Partidul Diavolului (Hezbollah sau Partidul lui Allah, în arabă) şi să atace bastioanele acestuia din inima locului cunoscut drept careul securităţii, la periferia de sud a Beirutului, joi”, a scris gruparea teroristă sunnită pe Twitter.
Aceștia fac referire la atentatul comis joi în sectorul Haret Hreyk, din Beirut, notează AFP.
SIIL promite în comunicat că „un preţ scump îi aşteaptă pe aceşti criminali josnici”.