O femeie infectată cu coronavirus s-ar afla în Franța: Bilanțul deceselor din China a ajuns la 18 

Publicat: 23 01. 2020, 20:28
Foto: pixabay.com

Temutul coronavirus care face ravagii în China ar fi ajuns și în Franța. O femeie originară din orașul Wuhan, locul de unde a pornit epidemia, a publicat pe site-ul Ambasadei Chinei în Franța ”informaţii prin care pretinde că prezintă simptome de febră şi tuse”, informează Le Figaro.

Femeia s-ar afla deja în Franța, după ce a reușit să treacă de controalele de pe aeroport.

Potrivit unui comunicat de presă al reprezentanței diplomatice, ”în seara de 22 ianuarie, Ambasada a luat contactul cu persoana respectivă, doamna Yan, şi i-a cerut să apeleze un număr de telefon pentru a fi preluată în grijă de serviciile de urgenţă”.

Între timp, autoritățile din China au anunțat deja al 18 deces provocat de coronavirus, iar orașele Ezhou, Huanggang, Wuhan, Chibi și Zhijiang au intrat în carantină. Astfel transportul public a fost suspendat, iar teatrele, cinematografele și cafenelele, închise.