O femeie în vârstă de 40 de ani a fost ucisă de o turmă de vaci, în Alpii austrieci. Fiicele ei, rănite

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost ucisă de o turmă de vaci, în Alpii austrieci. Fiicele ei, rănite
Sursa foto: Freepik

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost ucisă de o turmă de vaci, în Alpii austrieci. Cele două fiice ale sale au fost rănite în urma incidentului, a anunțat, joi, 27 iunie, poliția, scrie Agerpres.

Femeia a fost ucisă de vaci în Alpii austrieci

Femeia, originară din regiune, era în excursie cu ocazia zilei de naștere, în Valea Gastein, aproape de Salzburg, împreună cu doi câini de talie mică.

„Vacile, care au un instinct matern foarte dezvoltat, îşi apără viţeii” în cazul în care percep o amenințare, este avertismentul salvatorilor.

Ea a murit pe loc, iar fiicele sale, în vârstă de 20, respectiv 23 de ani, au reușit să scape și au chemat ajutoare. Ele au fost transportate la spital cu elicopterul, fiind audiate de anchetatori.

„Circumstanţele (tragediei) urmează să fie clarificate”, a declarat o purtătoare de cuvânt a poliției pentru AFP.

În urmă cu patru ani, o altă femeie, în vârstă de 45 de ani, care se plimba cu câinele ei, a murit după ce a fost călcată în picioare de o turmă. În acel caz, proprietarul vacilor a fost obligat să plătească despăgubiri familiei victimei, întrucât nu a împrejmuit pășunea.

Cu toate acestea, o hotărâre judecătorească a găsit-o responsabilă și pe turistă, iar valoarea despăgubirilor a fost redusă la jumătate.

Danemarca va deveni oficial prima țară din lume care va taxa emisiile vacilor, potrivit unei înțelegeri ale guvernului cu cele trei partide politice principale de la Copenhaga. Taxa va intra în vigoare 2030 și va fi, inițial, de aproximativ 37 de dolari pe cap de vită. Din 2035, această taxă va fi de 100 de dolari pe an.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)