O femeie din Florida este acuzată de crimă, după ce și-a închis partenerul într-o valiză și l-a lăsat să se sufoce. Cei doi se jucau de v-ați ascunselea și erau în stare de ebrietate.
Sarah Boone, în prezent în vârstă de 47 de ani, le-a declarat anchetatorilor că prietenul ei a fost prins într-o valiză și a murit în timpul unui joc de v-ați ascunselea. Evenimentul s-a petrecut în 2020, când cuplul din Florida a băut chardonnay și a făcut puzzle-uri în apartamentul lor din Winter Park, conform adevarul.ro.
Cei doi s-au gândit că „ar fi amuzant” să sară într-o valiză ca parte a jocului, potrivit unei declarații de arestare din partea Biroului șerifului din Orange County. Când bărbatul în vârstă de 42 de ani a intrat în valiza albastră, două dintre degetele lui erau afară, așa că ea a presupus că el o poate deschide, se mai arată în declarația acuzatei.
Femeia a urcat la etaj și s-a culcat, crezând că bărbatul va ieși singur din valiză. Dimineața, aceasta a descoperit că partenerul ei încă era blocat.
„Dovezile prezentate în timpul procesului au inclus înregistrări video găsite pe telefonul lui Boone în care Torres putea fi auzit implorând frenetic să fie eliberat în timp ce Boone râdea și îl respingea de mai multe ori”, se arată într-un comunicat al biroului procurorului Andrew Bain.
În videoclipurile înregistrate în timpul tragediei, bărbatul îi spunea partenerei sale că „nu poate respira” și cerea „să fie eliberat din valiză”. Boone i-a răspuns cu: „Asta primești”, „Așa mă simt când mă înșeli” și alte batjocuri”. „Nu pot să respir, serios”, a spus prietenul ei în înregistrarea video de pe telefon.
În cadrul procesului, apărarea lui Boone a declarat că aceasta suferea de „sindromul soției agresate” și se temea pentru viața ei. Boone a declarat, de asemenea, că a crezut că Torres ar putea ieși din valiză.
„Doar șoc. Ea este șocată, știi”, a afirmat James Owens. Sarah Boone va fi condamnată pe 2 decembrie, confrom comunicatului biroului procurorului general.