Rază de speranță pentru o femeie, mamă a doi băieți, care duce o bătălie incredibilă împotriva cancerului la sân, boală aflată în stadiul al IV-lea.
Diane Bishop, o femeie din Canada, a câștigat 1,5 milioane de dolari canadieni la loto, informează BBC. Ea spune că va investi banii în sănătatea ei și că se simte mai liniștită acum, știind că le va asigura viitorul celor doi copii.
Diane plănuiește să plătească ipotecile caselor fiilor ei, dar intenționează și să călătorească pentru a fi parte din diferite studii clinice pentru un nou tratament de cancer.
Înainte să câștige, ea a strâns bani pentru tratament printr-o pagina ”gofundme”. Acum, femeia va dona suma unui alt pacient bolnav de cancer.
Diane a fost diagnosticată cu cancer la sân în aprilie 2016. A făcut un tratament cu chimioterapie, dar cancerul a revenit și s-a răspândit la plămâni și la șold.
Foto:COURTESY ATLANTIC LOTTERY