O femeie care a avut COVID-19 în timpul sarcinii a născut un bebeluș cu anticorpi

Publicat: 30 11. 2020, 00:11
Foto: Pixabay

O femeie din Singapore, care a fost bolnavă de COVID-19 în timp ce era însărcinată, a născut un bebeluș care are anticorpi împotriva coronavirusului, informează Reuters.

O tânără din Singapore, care a avut coronavirus în timpul sarcinii, a născut un bebeluș cu anticorpi la boală

Celine Ng-Chan, în vârstă de 31 de ani, a avut COVID-19 în primăvară și a născut acum, în noiembrie. Copilașul a fost testat pentru coronavirus, iar rezultatul a ieșit negativ. În schimb, analizele au arătat prezența anticorpilor împotriva SARS-CoV-2.

„Medicul meu bănuiește că i-am transmis anticorpi fătului în timpul sarcinii”, a susținut tânăra, pentru Straits Times.

Ea a avut simptome, dar doar o formă ușoară a bolii, așa că a stat în spital doar două săptămâni și jumătate.

De la izbucnirea pandemiei, în Singapore au fost testate pozitiv 58.213 persoane, din care opt în ultima zi. 58.124 au fost declarate vindecate, dar 29 au decedat.

Specialiștii nu sunt siguri nici acum dacă o femeie însărcinată poate transmite COVID-19 fătului

La aproape un an de la izbucnirea pandemiei de coronavirus, specialișii nu știu nici acum sigur dacă o femeie însărcinată, care se infectează cu coronavirus, poate transmite boala fătului. Iar cazul lui Celine Ng-Chan oferă o nouă perspectivă asupra situației.

Până acum, virusul nu a fost detectat în fluidul în care stă fătul în burta mamei sau în laptele de la sân.

Totuși, medicii din China au semnalat prezența și apoi scăderea treptată a anticorpilor COVID-19 la bebelușii născuți de femei cu coronavirus.

Potrivit specialiștior de la Centrul Medical New York – Presbyterian / Columbia University Irving, transmiterea coronavirusului de la mamă la nou-născut este rară.