Un videoclip care arată un pui de leu așezat pe bancheta din spate a unui Bentley alb, decapotabil, a devenit viral. Poliția din Thailanda a arestat o femeie al cărei leu de companie a fost fotografiat într-o plimbare pe străzile din Pattaya.
Mașina în care se afla leul era condusă de un bărbat din Sri Lanka, care a părăsit țara de atunci și se crede că este un prieten al femeii Sawangjit Kosoongnern.
Deși nu este ilegal să deții un leu în Thailanda, acesta trebuie să fie înregistrat oficial.
Autoritățile din Thailanda au declarat că Sawangjit a susținut că a cumpărat animalul de la un thailandez din provincia Nakhon Pathom, care a facilitat cu succes livrarea acestuia la Pattaya.
Cu toate acestea, ea nu a reușit să anunțe oficialitățile înainte de a face acest lucru, ceea ce a făcut ca atât transferul, cât și dreptul de proprietate asupra animalului să fie ilegale.
Prin urmare, femeia se confruntă acum cu acuzații de deținere fără permisiune a unui animal sălbatic, acțiune care presupune o pedeapsă de un an de închisoare și o amendă de până la 2.800 de dolari.
Poliția ar fi vrut, de asemenea, să îl acuze pe bărbatul din Sri Lanka, care ținuse leul în vila sa cu piscină, dar nu a putut, deoarece acesta nu se mai află în Thailanda. El urma să fie acuzat de aducerea unui animal sălbatic în locuri publice, ceea ce îneamnă închisoare de până la șase luni.
Bărbatul care i-a vândut leul lui Sawangjit va fi, de asemenea, acuzat de mutarea unui animal fără permisiune.
Oficialii spun că în prezent există 224 de lei în Thailanda care sunt în proprietate legală.