O femeie a fost arestată, după ce şi-a abandonat nepoata în aeroport
O bunică în vârstă de 51 de ani care şi-a abandonat nepoata pe un aeroport din Statele Unite pentru a se îmbarca într-un zbor către Honduras a fost arestată de poliţie, a anunţat un purtător de cuvânt al aeroportului din Houston, statul Texas, relatează AFP.
Bunică arestată, după ce s-a urcat în avion fără nepoata sa
Angajaţii unei companii aeriene au găsit, marţi după-amiază, o fetiţă, în vârstă de 8 ani, potrivit presei locale, plângând şi întrebând de părinţii ei, pe un terminal al aeroportului internaţional George-Bush.
Copilul care vorbea limba spaniolă a explicat că bunica ei, care o avea în grijă, a lăsat-o acolo şi s-a dus să se urce în avion.
„Potrivit copilului, părinţii ei plecaseră din aeroport pentru a recupera paşaportul fiicei lor”, pe care l-au uitat, a declarat, Augusto Bernal, director de comunicaţii al aeroporturilor din Houston, pentru AFP, citată de Agerpres.
Părinţii fetiţei au putut fi contactaţi datorită informaţiilor oferite de aceasta din urmă şi s-au întors să o ia. Bunica, care se urcase în avion, a fost debarcată de agenţii aeroportului şi arestată, a spus Augusto Bernal.