O familie de români din Italia a fost dată în judecată pentru că fiul lor a lipsit 57 de zile de la școală. Ce explicație a avut

O familie de români din Italia a fost dată în judecată pentru că fiul lor a lipsit 57 de zile de la școală. Ce explicație a avut
Foto: Pixabay

O familie de români care locuiește în Chieti, în Italia, a fost dată în judecată pentru că fiul lor a lipsit 57 de zile la rând de la școală.

Băiatul ese în clasa a cincea la o școală primară. Directorul școlii a observat că acesta avea multe absențe nejustificate din data de 19 aprilie până la finalul anului școlar. El a dat semnalul de alarmă și a început desfășurarea unei anchete, conform G4media.

Familia a fost în România pentru tratamente medicale ale copilului

Părinții au fost acuzați de „omisiunea de a oferi copilului, fără motiv întemeiat, o instruire corespunzătoare”. Dar, ajutați de un avocat, au prezentat în instanță documente justificative prin care se atestă faptul că băiatul a trebuit să urmeze un tratament medical în România pentru că prezenta sângerări nazale frecvente care nu au fost tratate bine în spitalul din Chieti.

Documentele au fost prezentate atât în limba română, cât și traduse în italiană. Părinții au mai adus în discuție faptul că fratele lui mai mare îl ajuta să nu rămână în urmă cu lecțiile, pentru că și el a făcut studiile în Italia.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`