O eroare informatică la Aeroportul Internaţional Liszt Ferenc din Budapesta a provocat întârzieri la decolare de la Terminalul 2 timp de mai multe ore, marți dimineață, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al aeroportului.
Eroarea a fost remediată, iar zborurile au fost reluate, a spus Laszlo Kurucz, informează mediafax.
Unele zboruri ar putea fi amânate pentru mai târziu, în cursul zilei de azi, iar bagajele ar putea ajunge cu întârziere.
Purtătorul de cuvânt al aeroportului, Mihaly Hardy, a afirmat că aceste întârzieri au afectat cincisprezece curse aeriene programate să decoleze în intervalul orar local 06.00-08.00 (07.00-09.00, ora României), printre acestea se afalu și zboruri spre Londra, Amsterdam, Paris, Tel Aviv, Eindhoven, Bruxelles şi Moscova.