O elevă din Rusia s-a sinucis după ce a aflat că sfârșitul lumii vine pe 21 mai 2011

O elevă din Rusia s-a sinucis după ce a aflat că sfârșitul lumii vine pe 21 mai 2011

Fără să mai aștepte sfârșitul lumii, prevestit de prezicatorul american Harold Camping, o elevă din Rusia, Nastia Zachinova, s-a sinucis în camera sa, arată Life News.

Când Zachinova a aflat că sfârșitul lumii vine mai devreme, adică pe 21 mai 2011, s-a hotărât să-și pună capăt zielelor, deoarece nu voia să suporte chinurile Judecății de Apoi la un loc cu ceilalți păcătoși.

„Fata s-a întors de la școală, și-a făcut un nod la o frânghie de rufe și s-a spânzurat pe veranda casei”, a declarat un polițist, citat de sursa precizată.

Poliția încearcă să stabilească dacă fata avea legături cu vreo sectă din localitatea sa.

Deși sfârșitul lumii fusese prezis pentru data de 21 mai, Harold Camping a revenit cu o explicație de vreme ce marea lui predicție nu s-a adeverit. Acum americanul examinează noi teritorii, incluzând posibilitatea că Dumnezeu, milos așa cum este, nu a vrut ca omenirea să sufere timp de cinci luni, așa că s-a hotărât să sfârșească lumea deodată, pe 21 octombrie.

Noua teorie a prezicătorului viează data de 21 octombrie 2011, dată pe care spune că o luase deja în calcul.

„Biblia ne învaţă clar că lumea va fi distrusă pe 21 octombrie, dar totul se va întâmpla foarte repede. Atunci când studiezi Biblia, înveţi mereu.  Toate datele noastre sunt corecte. Dar Dumnezeu nu ne-a lămurit cu privire la faptul că pe 21 mai El va veni spiritual, şi nu fizic. Treaba noastră se încheie. Am înţeles semnificaţia spirituală a datei de 21 mai”, a încheiat Camping.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`