Politică - 27 nov, 13:33
O delegație a Sovietului Suprem de la Tiraspol ar urma să meargă joi într-o vizită la Moscova, pentru a-i transmite președintelui Dumei de Stat ruse, Serghei Narîşkin, solicitarea privind recunoaşterea independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia.
Parlamentul de la Tiraspol a votat, miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat (Camera inferioasă a Parlamentului rus), Consiliului Federației și președintele Putin în vederea recunoașterii independenței regiunii transnistrene și alipirii la Rusia.
Solicitarea va fi expediată şi la ONU şi OSCE, informează AFP.
Delegaţia Parlamentului de la Tiraspol care ar urma să plece la Moscova va fi condusă de preşedintele Sovietului Suprem, Mihail Burla.