O cutie găsită „într-un dulap prăfuit din mansarda unei case” a fost vândută cu 288.000 de lire. Costase doar 19 (FOTO)

O cutie găsită „într-un dulap prăfuit din mansarda unei case” a fost vândută cu 288.000 de lire. Costase doar 19 (FOTO)
Foto simbol: Pixabay

O cutie chinezească din secolul al XV-lea, care a trecut neobservată timp de decenii, a fost vândută pentru 288.000 de lire sterline (circa 1,65 milioane lei), depășind prețul așteptat la licitație, relatează CNN.

Cutie chinezească vândută cu 288.000 de lire

Cutia fusese cumpărată cu doar 19 lire sterline (aproape 110 lei), în 1946, și se credea că va fi vândută cu o sumă cuprinsă între 6.000 și 10.000 de lire sterline (34.400 – 57.400 de lei) când a fost scoasă la licitație săptămâna trecută, conform casei Dreweatts.

Piesa a fost creată în ani 1430, în atelierele imperiale din apropierea Orașului Interzis de la Beijing, spun licitatorii. Poartă însemnele lui Xuande, al cincilea împărat al dinastiei Ming (1426-1435).

Este una dintre cele cinci piese cunoscute în lume, mai susțin licitatorii din sudul Angliei. Trei dintre ele sunt în muzee sau în colecții instituționale, iar una dintre ele face parte dintr-o colecție privată, a precizat Dreweatts.

„Când am inspectat prima dată piesa, arăta prea bine pentru a fi adevărată, deoarece 99,9% dintre piesele cu marca Xuande sunt copii ulterioare. Este cu siguranță un punct culminant al carierei mele, probabil că nu voi mai vedea niciodată ceva atât de rar ca asta, dar niciodată să nu spui niciodată”, a declarat Mark Newstead, expert Dreweatts.

Circular ca formă și cu un diametru de aproximativ 12 centimetri, artefactul are un design cu rodii coapte, ramuri de aur și flori. Rodiile erau un simbol al fertilității în secolul al XV-lea, au spus licitatorii.

„Faptul că a fost descoperită într-un dulap prăfuit din mansarda unei case de familie, printre alte piese mai puțin valoroase, unde a stat de la moartea proprietarilor din 1967, este extraordinar și știam că va atrage atenția la scară mondială”, a adăugat Newstead.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`