O cometă verde a fost fotografiată miercuri în timp ce se apropie de Pământ pentru prima dată după 50.000 de ani.
Se pare că aceasta se va afla în punctul cel mai apropiat de planeta noastră pe 1 februarie, moment în care va fi la 42 de milioane de kilometri depărtare de Terra – o treime din distanţa dintre Pământul şi Soare.
Cunoscută sub numele de C/2022 E3 (ZTF), cometa verde se apropie din ce în ce mai mult de Pământ şi a fost fotografiată din zona unei mlaştini de lângă Drebber, în nordul Germaniei, transmite agenţia DPA, potrivit adevarul.ro.
Cel mai bun moment pentru a observa cometa, condiţiile meteorologice vor permite acest lucru, va fi la sfârșitul lunii ianuarie, când lumina Lunii va fi mai puţin intensă.
Fotografia surprinsă miercuri a fost realizată cu un teleobiectiv cu deschidere mare şi expunere lungă, cu camera îndreptată spre nord.
Potrivit Centrului Aerospaţial German (DLR), culoarea verde este dată de un gaz rezultat din interacţiunea cu căldura de la razele solare.
Micul corp pietros şi îngheţat, cu un diametru estimat la circa 1 kilometru, a fost descoperit în martie 2022 în cadrul programului public-privat Zwicky Transient Facility (ZTF) de observare a cerului în timpul nopţii, care foloseşte telescopul Samuel-Oschin de la Observatorul Palomar din California.