Numărul unic de urgenţă 112 rămâne o necunoscută: Doar un sfert din europeni știu că serviciul este valabil în UE

Publicat: 11 02. 2012, 17:09
Numărul unic de urgenţă 112 rămâne o necunoscută în rândul europenilor. Puţin peste un sfert dintre aceştia ştiu că serviciul 112 este valabil în întreaga Uniune Europeană.  Conform datelor unui...

Numărul unic de urgenţă 112 rămâne o necunoscută în rândul europenilor. Puţin peste un sfert dintre aceştia ştiu că serviciul 112 este valabil în întreaga Uniune Europeană.
 
Conform datelor unui Eurobarometru dat recent publicității, numai 26% dintre repondenți au identificat în mod spontan numărul 112 pentru apelurile de urgență. Aproximativ două treimi dintre repondenții au afirmat cã nu cunosc numărul unic de urgență valabil pe teritoriul Uniunii Europene. 9% au indicat un număr incorect. Cifrele nu arată îmbunătățiri semnificative față de anul 2011.

Mult mai bine informați sunt locuitorii Poloniei, Luxemburgului, Finlandei și Olandei. Aici, cei chestionați cu privire la numãrul serviciului european de urgență au indicat în proporție de peste 50% rãspunsul corect.

Astfel, Polonia are cei mai bine informați locuitori dintre aceste state – 60%, urmată de Luxemburg – 55%, Finlanda – 51% și Olanda – 50%.

Situația este ușor diferită și în cazul europenilor care călătoresc des în Europa. Aceștia sunt mult mai familiarizați cu serviciul 112. Eurobarometrul indică faptul că 34% știu ce număr trebuie să formeze în caz de urgență, iar procentajul este în creștere.

Numai jumătate dintre europenii chestionați știu că 112 poate fi apelat și din țara proprie, nivel în scădere față de 2011.

Dintre cetățenii Uniunii Europene, 17% afirmă că au apelat un număr de urgență în ultimul an, dar numai jumătate au folosit serviciul 112. Cealaltă jumătate a sunat la un număr național de urgență.

În țările în care 112 este unicul sau principalul număr apelabil în cazuri limită, majoritatea celor intervievați au identificat numărul corect. În România, 98% dintre cei care au folosit servicii de urgență au apelat numărul unic. Situația este asemănătoare și în Finlanda (94%), Suedia (86%), Danemarca (84%), Portugalia (76%) ori Malta (74%).