Numărul morților în urma atacurilor aeriene israeliene asupra Gaza din noaptea trecută se ridică acum la „cel puțin 71” de persoane

Publicat: 17 10. 2023, 13:14
Foto: Hepta - DPA Images / Mohammed Talatene

Oficialii Ministerului Sănătății din Gaza au declarat pentru Al Jazeera că numărul morților peste noapte a ajuns acum la „cel puțin 71 de persoane” și că mulți oameni se află încă sub dărâmîturi, după o noapte de bombardamente israeliene pe Fâșia Gaza.

Bolile vor începe să se răspândească în Gaza, din cauza lipsei apei

Al Jazeera relatează că cele mai puternice bombardamente au avut loc în trei zone din sudul Gazei: Khan Younis, Rafah și Deir el-Balah și că mulți dintre cei uciși sunt familii care au fost evacuate din orașul Gaza.

Un purtător de cuvânt al agenției de ajutor și lucrări a ONU (UNRWA) a declarat pentru BBC că în Gaza „bolile transmise prin apă vor începe să se răspândească”.

Echipele UNRWA operează dintr-un depozit „supraaglomerat” din sudul Gazei, cu „sute de oameni care împart o singură toaletă”, adăugând: „Propriul nostru personal a trebuit să raționalizeze apa potabilă”.

Ea a spus: „În unele părți din sudul Gazei a existat apă curentă aseară, dar situația apei este o mare îngrijorare. De fapt, cea mai mare parte a Gazei, marea majoritate a Gazei, nu are apă curentă. Ne temem că bolile transmisibile vor începe să se răspândească și vor începe să se răspândească în curând.”

Ea a spus că „UNRWA nu a reușit să aducă provizii sau combustibil în Fâșia Gaza”.