România a acceptat să preia în 2023 un număr de 1.724 de migranți dintre cei 1.929 despre care Viena susținea că ar trebui gestionați de autoritățile române întrucât au trecut prin țara noastră înainte de a cere azil în Austria, a precizat Inspectoratul General de Imigrări pentru G4Media.ro.
Austria a organizat transferuri pentru 215 dintre cei 1.724 de migranți acceptați de România, însă până în prezent au fost realizate efectiv doar 148 de transferuri.
Consiliul UE a dat undă verde pentru intrarea României și a Bulgariei în spațiul Schengen cu traficul maritim și cel aerian, dar Austria își menține vetoul în ceea ce privește frontierele terestre. Partea austriacă susține susține public că prin cele două țări vin zeci de mii de migranți ilegali, dar datele oficiale arată că a transmis României mai puțin de 2.000 de cereri de preluare.
„Avem în Austria peste 75.000 de migranți neînregistrați. Și știm că 20.000 de migranți ilegali au trecut prin România. Cum știm asta? Datorită investigației Poliției austriece”, declara cancelarul Austriei, Karl Nehammer, în contextul vetoului austriac din decembrie 2022.
Așa-numitul „Regulament Dublin” obligă statele UE să îi primească pe migranții care au trecut pe teritoriul său și au ajuns în altă țară, unde au cerut azil.
Inspectoratul General pentru Imigrări a explicat, în răspunsul pentru G4Media, că solicitările transmise de Austria se referă la două tipuri de situații: