Numărul deceselor provocate de coronavirus a depășit 100: Primul caz de infecție a fost raportat în Germania. Primarul din Wuhan, orașul considerat epicentrul epidemiei, a demisionat
Numărul deceselor provocate de noul coronavirus din China a ajuns la 107, iar epidemia se extinde pe teritoriul țării asiatice, o victimă fiind confirmată și în capitala Beijing, potrivit presei internaționale. 1.291 de noi cazuri au fost confirmate, în total, la nivel mondial, numărul îmbolnăvirilor depășind 4.470.
De asemenea, a fost raportat primul caz de infecție în Germania, aceasta fiind a doua țară europeană, după Franța, în care este descoperit coronavirusul.
Pacientul este un bărbat din localitatea Starnberg, potrivit Ministerului Sănătății din landul Bavaria, citat de agenția DPA. Acesta ”este monitorizat de personalul medical și este izolat”, au anunțat autoritățile germane.
Între timp, specialiștii în boli infecțioase anunță că numărul infectărilor s-ar putea dubla în următoarele șase zile. În plus, există voci care susțin că Beijingul ascunde numărul real al îmbolnăvirilor, care ar fi ajuns la 44.000, de 14 ori mai mult decât cifrele comunicate oficial.
În acest context, primarul din Wuhan, orașul considerat epicentrul epidemiei, a demisionat pentru că nu a reușit să facă față crizei.
„Munca noastră nu a fost suficientă în faţa epidemiei. Simt că nu am avut capacitatea de a face faţă crizei”, a declarat Zhou Xianwang.
Totodată, autoritățile chineze au amânat pe termen nelimitat începerea semestrului de primăvară în școli, colegii, licee și universități, informează AFP.
Organizația Mondială a Sănătății a anunțat că epidemia de coronavirus este uin risc internațional de nivel ridicat, nu moderat, cum era până acum.