Numărul deceselor provocate de COVID-19 în Italia este din nou în creștere: 610 victime, în ultimele 24 de ore
Un nou bilanț tragic a fost înregistrat joi în Italia, unde numărul deceselor este din nou în creștere. Potrivit ultimelor informații furnizate de către autoritățile de la Roma, 610 de persoane infectate cu noul coronavirus au murit, în ultimele 24 de ore, în peninsulă.
Această cifră este îngrijorătoare, având în vedere că în ziua precedentă, au fost înregistrate 542 de decese. În ceea ce privește numărul de noi infectări, Italia înregistrează 4204 în ultimele 24 de ore.
Italia căntinuă să fie cea mai afectată țară în contextul pandemiei de COVID-19, deși se află acum pe locul 3 la nivel global în ceea ce privește numărul total de cazuri, 143.626.
Pe de altă parte, Italia se află însă pe primul loc în ceea ce privește numărul de decese, ajungând, joi, la 18.279.
Italia cea mai afectată țară de pandemie
Italiarămâne cea mai afectată țară din cauza pandemiei de COVID-19. Însă numărul deceselor noi anunțate zilnic a fost mai mic în ultimele zile. La sfârșitul lunii martie, într-o singură zi infectările cu COVID-19 au cauzat moartea a 969 de italieni. S-a întâmplat pe data de 27 martie, această zi fiind cea mai neagră zi de la debutul pandemiei de COVID-19 în peninsulă.
De atunci însă numărul victimelor a început să scadă fapt care i-a determinat pe experți să creadă că vârful epidemiei a fost atins în cazul Italiei.
Bilanțul la nivel global crește de la o zi la alta
Numărul îmbolnăvirilor a depășit pragul de 1,5 milioane și sunt peste 88.500 de decese la nivel mondial. Alți peste 48.000 de oameni sunt în stare gravă sau critică.
Spania a depășit Italia la numărul de cazuri înregistrate – sunt 148.220. Dintre acestea, 48.021 sunt recuperate, adică oameni vindecați, 7.069 sunt situații critice, iar 14.792 de persoane au murit.