Numărul deceselor cauzate de tuberculoză, în creștere, în Europa / Avertismentul experților

Publicat: 29 03. 2023, 17:30
Sursa foto: Freepik

Oficialii din domeniul sănătății avertizează că numărul deceselor provocate de tuberculoză este în creștere, după ce scăzut timp de aproape două decenii.

În Regiunea Europeană a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), care cuprinde 53 de țări, în 2021, 27.300 de persoane au murit de tuberculoză, comparativ cu 27.000 de decese în 2020.

Decesele cauzate de tuberculoză, în creștere, în Europa

Printre cele mai afectate țări se numără și Rusia și Ucraina, care raportează aproximativ 4.900 și respectiv 3.600 de decese.

„În 2021, pandemia de Covid-19 a continuat să afecteze puternic statele noastre membre.

Resursele pentru tratarea tuberculozei au fost mai reduse, iar pacienții au întâmpinat dificultăți în accesarea serviciilor clinice, ceea ce poate duce la întârzierea diagnosticului și a tratamentului unor cazuri de tuberculoză.

Prin urmare, trebuie să creștem numărul de persoane diagnosticate și tratate cu succes”, a declarat Andrea Ammon, directorul Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, potrivit stirileprotv.ro.

Deși există o tendință generală de scădere a numărului de cazuri de tuberculoză în Europa în ultimii ani, rata lentă a acestora reușind să împiedice obiectivul Națiunilor Unite de a pune capăt tuberculozei ca amenințare globală pentru sănătatea publică până în 2030.