Numărul deceselor cauzate de coronavirus în Spania a crescut de la 47 la 84 în ultimele 24 de ore, în timp ce numărul de persoane infectate a ajuns la 2.968, dintre acestea 189 fiind deja vindecate.
Această evoliuție are loc în ciuda faptului că autoritățile de la Madrid au început să ia o serie de măsuri radicale: toate evenimentele culturale și sportive (inclusiv meciurile din prima ligă de fotbal) au fost interzise, mai multe regiuni au suspendat cursurile școlare și activitatea universităților.
Spania şi-a închis parlamentul şi a interzis zborurile din Italia, în condiţiile în care ţara a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de coronavirus confirmate, informează, marţi, dpa, citat de Agerpres.
Spania este ultima ţară europeană care a interzis toate zborurile directe din Italia, până pe 25 martie, pentru a stăvili propagarea noului tip de coronavirus pe continent.
Spania a înregistrat o creştere accentuată a numărului de noi infecţii, până la 1.600, mai multe cu 400 comparativ cu o zi înainte, a informat Ministerul Sănătăţii din această ţară. Până acum, pe teritoriul spaniol au fost înregistrate 35 de decese din cauza virusului.