Raportul Comisiei Europene pentru Bulgaria, în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare, este așteptat să ajungă la Sofia duminică seara, a anunțat cotidianul Trud, citat de Novinite. Potrivit unor surse, cel mai probabil Bulgaria și România nu vor fi monitorizate separat.
Aceleași surse diplomatice au reiterat pentru cotidianul Trud că posibilitatea monitorizării separate a Bulgariei și României a fost pe masă tot timpul până sâmbătă, dar că, cel mai probabil, status quo-ul va fi menținut.
Miercuri, un diplomat a declarat că UE intenţionează să monitorizeze separat România şi Bulgaria, invocând ca motiv situaţia politică din România.
Barroso a promis, în cadrul întâlnirii de miercuri, că raportul va fi onest şi obiectiv, afirmând că fiecare dintre cele două ţări va fi tratată în conformitate cu propriile progrese. Ambele rapoarte vor fi publicate pe 18 iulie.
Acesta este al cincilea raport, după aderarea României la UE în 2007. Raportul va cuprinde concluzii referitoare la evoluţiile înregistrate în toţi cei cinci ani de la debutul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.
MCV a fost introdus de CE pentru Bulgaria şi România în vederea monitorizării progreselor de după aderarea la Uniunea Europeană (UE), în domenii cu probleme ca cele ale corupţiei, crimei organizate, sistemului judiciar şi al aplicării legii.