Noutăți pentru românii care vor să plece în Grecia, după ce au fost închise punctele de trecere a frontierei cu Bulgaria. Cozi kilometrice la singura intrare terestră / Turiştii testaţi vor sta o zi în carantină

Publicat: 02 07. 2020, 10:27

Turiștii români care vor să se deplaseze în Grecia în această perioadă pot intra doar printr-un singur punct de trecere a frontierei deschis oficial, anume Promachonas (Grecia) – Kulata (Bulgaria). Cu toate acestea dacă apar situațiie ecepționale, de sănătate, business sau misiuni diplomatice, pot fi folosite și alte granițe, informează Răzvan Pascu pe pagina sa de Facebook.

Pe de altă parte, ieşirea de pe teritoriul Greciei poate fi efectuată prin mai multe puncte de frontieră terestră: Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord), Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria), Nimfaio (Komotini) – Makaza (Bulgaria), informeză Consulatul României la Salonic.

Răzvan Pascu mai precizează că grecii nu vor permite accesul prin Macedonia de Nord. Prin Macedonia se va permite doar transportul de marfuri. Acesta mai precizează că, oficial nu este permisă folosirea altor granițe decât cea de la Kulata și că granițele au fost închise în grecia ca măsură temporară pentru dotarea cu scanere de citire a codurilor QR si a testelor COVID aleatorii. Prin urmare nu este o măsură care îi vizează pe români sau care să aibă legătură cu creșterea număruluid e cazuri.

Răzvan Pascu recomandă ca în situația în care sunt mai mult de trei unitati de cazare în timpul sejurului în Grecia, să fie completate mai multe formulare cu cazările în ordine: “Daca, de exemplu, veti fi cazat in 5 locuri, veti pune primele 3 unitati de cazare pe cel dintai formular, iar pe celelalte 2 cazari pe al doilea formular. Generati 2 coduri QR si printati ambele formulare (sau sa le aveti pe telefon)”.

Se recomandă, de asemenea, ca în situația în care se merge cu copii sub 18 ani, aceștia să fie introduși pe formularul cu părinții.

Alte recomandări pentru turiștii români care merg în Grecia

Alte recomandări pentru turiștii români care se deplasează în Grecia sunt următoarele:

-Daca ati completat ceva gresit in formular, generati altul si il folositi doar pe cel corect.

-Daca ati generat deja un formular pe la un alt punct de trecere a granitei decat Promachonas si plecati in orele urmatoare spre Grecia, indreptati-va spre granita Promachonas – Kulata chiar si daca nu ati avut timp ca sa generati un nou formular corect. Il veti putea folosi pe cel initial (nu ma intrebati cum; asta este tot ce stiu, ca se vor accepta ca exceptii).

-Dat fiind ca zborurile internaționale sunt permise pe toate aeroporturile din Grecia, recomand deplasarea spre Grecia pe cale aeriana. Formularele NU pot fi completate in avion sau in zonele dedicate din aeroporturi, asta este ceea ce stiu oficial; nu ma certati daca vor aparea si exceptii.

Cozi kilometrice la singura intrare terestră în Grecia / Cei care vor fi testaţi vor sta în carantină

Închiderea celor cinci puncte de trecere a frontierei cu Bulgaria şi păstrarea uneia singure a condus la formarea unor cozi kilometrice. Turiștii români trebuie să aștepte ore bune pentru a intra în Grecia, iar cei care reușesc mai au de trecut un hop: trebuie să fie testați de COVID-19 și să stea în carantină până sosește rezultatul.

Așadar, problemele turiştilor români care şi-au rezervat sejururi în Grecia sunt legate nu numai de dificultatea cu care se trece de punctul de frontieră Kulata – Promachonas, ci şi de obligativitatea de a sta în carantină timp de o zi după ce au fost testaţi, până când vor primi rezultatele.

Și pe aeroporturi situația este tensionată. Aproximativ 200 de turişti români au fost testaţi pentru COVID-19 pe Aeroportul Heraklion din Creta. Oamenii spun că procedura a durat trei ore. Turiştii aflaţi în avion erau din Bucureşti şi Cluj-Napoca.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a informatcetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Elenă că accesul rutier pe teritoriul acestei țări este permis în perioada 1-15 iulie numai printr-un singur punct de trecere al frontierei bulgaro-elene de la Kulata-Promachonas. De asemenea, încă de miercuri, s-au format cozi kilometrice la ieșirea din România spre Bulgaria, timpul de așteptare pentru unii șoferi fiind de câteva ore.