Parlamentul European reunit în plen la Strasbourg a adoptat un nou regulament Schengen care prevede că toți cetățenii Uniunii Europene și din state-terțe care vin sau pleacă din UE vor fi verificați sistematic în baze de date, cum ar fi cea a documentelor furate.
Rezoluția a fost adoptată cu 469 de voturi pentru, 120 voturi împotrivă și 42 de abțineri. Raportorul PE privind noul regulament Schengen este eurodeputata română Monica Macovei (grupul europarlamentar Conservatorii și Reformiștii Europeni).
„Securizarea granițelor noastre externe înseamnă construirea unui scut puternic împotriva terorismului în Europa și protejarea dreptului la viață, corolarul tuturor drepturilor. Fiecare viață pe care o salvăm descoperind un potențial luptător străin merită efortul, iar verificările sistematice în bazele de date sunt un pas obligatoriu către protecția minimă pe care avem datoria de a o asigura cetățenilor noștri”, a spus Monica Macovei, conform Digi24.
Noul regulament obligă statele membre să efectueze controale sistematice ale persoanelor care trec granițele externe ale UE în bazele de date cu documente furate și pierdute, în sistemul de nformații Schengen și în alte baze de date UE relevante. Verificările sunt obligatorii la toate granițele aeriene, maritime și pe uscat, atât la intrarea, cât și la ieșirea din UE.