Noul premier al Marii Britanii Theresa May a oferit primul său discurs în fața Parlamentului din noua poziție pe care o ocupă, aceasta vorbind în contextul votului britanic pentru înoirea celor patru submarine nucleare Trident ale țării, potrivit independent.co.uk.
În cadrul acestui eveniment, măsura înoirii a fost aprobată de parlamentarii britanici cu 427 de voturi pentru și 117 împotrivă. Mai mult de jumătate dintre laburiști au aprobat această măsură, în ciuda pozițiilor pacifiste ale liderului lor, Jeremy Corbyn.
"Este imposibil să spui cu siguranță că nicio amenințare nucleară nu își va face apariția în următorii 30 sau 40 de ani, amenințând securitatea și modul nostru de viață", a precizat Theresa May în timpul dezbaterilor.
Theresa May nu ar ezita să lanseze un atac nuclear
#DIRECT_ONE_5anz48#
De altfel, întrebată fiind dacă este pregătită să utilizeze o armă care poate ucide 100.000 de persoane, May a răspuns afirmativ.
"Tot interesul unui sistem de descurajare este ca dușmanii noștri să știe că suntem pregătiți să îl utilizăm". Trebuie să trimitem mesajul fără echivoc oricărui adversar că întotdeauna costul unui atac împotriva Marii Britanii sau aliaților noștri va fi cu mult mai mare decât tot ce ar spera să câștige cu un astfel de atac", a precizat prim-ministrul britanic.
Jereym Corbyn și-a formulat opoziția cu privire la această măsură. "Nu voi lua o decizie care va ucide milioane de nevinovați. Nu cred că amenințarea crimelor în masă este mijlocul legitim de a desfășura relațiile internaționale", a declarat el luni.