Nou Guvern la Chișinău. Eugen Tomac (PMP): R. Moldova în fiecare zi e amenințată de Rusia. Dincolo de Prut sunt tot români. Avem obligația politic și uman să-i ținem aproape (VIDEO)

Nou Guvern la Chișinău. Eugen Tomac (PMP): R. Moldova în fiecare zi e amenințată de Rusia. Dincolo de Prut sunt tot români. Avem obligația politic și uman să-i ținem aproape (VIDEO)
Foto: Facebook @ Eugen Tomac

Republica Moldova are de joi un nou guvern condus de premierul Dorin Recean. Președintele PMP, europarlamentarul Eugen Tomac, a vorbit pentru B1 TV despre provocările noului executiv de la Chișinău și a insistat că România, întreaga Uniune Europeană și Statele Unite trebuie în continuare să-i sprijine pe moldoveni.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Aneta Sîngeorzan.

Tomac, despre provocările noului guvern din Republica Moldova

„Cred că acest obiectiv anunțat, de a asigura securitate și stabilitate R Moldova, e ce așteaptă cetățenii. R Moldova nu e nici în UE, nici în NATO și în fiecare zi e amenințată de Rusia. Chiar azi înainte de învestirea acestui Cabinet a căzut o nouă rachetă a forțelor militare ruse pe teritoriul R Moldova, semn că războiul e aproape de R Moldova și acest lucru îngrijorează. Criza economică, criza socială și corupția din sistemul public sunt mari provocări pentru R. Moldova în acest context în care speră se se apropie tot mai mult de UE.

Pentru noi, pentru români, trebuie să știm un lucru esențial: dincolo de Prut sunt tot români, chiar dacă o parte din cetățenii R Moldova au fost supuși puternic unui proces de deznaționalizare.

Noi avem obligația politic și uman să ținem aproape R Moldova și să o protejăm de aceste vulnerabilități care o pasc, pentru că Rusia, așa cum a anunțat și președinta Maia Sandu, are un plan foarte bine definit de a destabiliza situația din R Moldova și eu cred că actualul Cabinet va reuși foarte rapid să preia controlul tuturor provocărilor și să facă față cu brio tuturor încercărilor, pentru că de această dată R Moldova nu e singură și nu doar România e alături de ea. Și UE și SUA sunt alături de a și sperăm că vom reuși împreună să facem față tuturor provocărilor venite de la Kremlin”, a declarat europarlamentarul PMP.

Tomac (PMP): Chestiunea securității e una extrem de importantă pentru Republica Moldova

„Chestiunea securității e una extrem de importantă. Vulnerabilitățile din instituțiile de forță reprezintă o mare provocare pentru actualul premier. Dar mai e o noutate importantă: s-a înființat un minister al Energiei, iar ministrul nou numit e un specialist foarte bun și sunt covnins că va găsi soluții.

Ieri Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, acest urmaș al lui Molotov, amenința R Moldova și spunea că actualul Cabinet e format doar din cetățeni români de parcă ar fi o infracțiune să fii cetățean român sau al UE în R Moldova. Evident că toate aceste amenințări reprezintă una dintre marile mize pe care le are actualul Cabinet le are de depășit”, a mai spus Eugen Tomac.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`