Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ imens de metale, minerale și pământuri rare pe fundul mării
Un depozit uriaș de metale, minerale și pământuri rare a fost descoperit pe fundul mării, în platforma continentală extinsă a Norvegiei, au transmis autoritățile, vinerea trecută, în cadrul primelor estimări oficiale, potrivit CNN Business, citat de adevarul.ro.
Se pare că aceste resurse sunt foarte solicitate pentru rolul pe care îl joacă în tranziția către o economie mai ecologică.
Depozit uriaș de metale, minerale și pământuri rare, descoperit pe fundul mării
Norvegia, un important exportator de petrol și gaze, analizează deschiderea zonelor offshore pentru minerit de adâncime, un proces care necesită aprobarea parlamentului și care a stârnit îngrijorări legate de mediul înconjurător.
„Dintre metalele găsite pe fundul mării în zona de studiu, magneziul, niobiul, cobaltul şi „pământurile rare” se regăsesc pe lista cu minerale critice a Comisiei Europene”, a declarat Direcţia Norvegiană a Petrolului (NPD), care a condus studiul.
O estimare a resurselor, care acoperă zone îndepărtate din Marea Norvegiei și Marea Groenlandei, a identificat 38 de milioane de tone de cupru, aproape dublu față de producția anuală mondială, și 45 de milioane de tone de zinc acumulate în sulfuri polimetalice.
Conform sursei citate, sulfurile sau „fumătorii negri”, se găsesc de-a lungul riftului din zona mediană a oceanului, unde magma din mantaua Pământului ajunge la fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.
Mai mult, aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu și 3,1 milioane de tone de cobalt se află în cruste de mangan crescute pe roca de bază de-a lungul a milioane de ani, precum și 1,7 milioane de tone de ceriu, un element de pământ rar folosit în aliaje.
Crustele de mangan ar conţine şi alte „pământuri rare”, precum neodim, ytriu şi disprosiu, susțin specialiștii.
„Mineralele rare, scumpe, cum ar fi neodimul şi disprosiul, sunt extrem de importante pentru magneţii din turbinele eoliene şi motoarele vehiculelor electrice”, a mai precizat NPD.