Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ imens de metale, minerale și pământuri rare pe fundul mării

Norvegia anunţă descoperirea unui zăcământ imens de metale, minerale și pământuri rare pe fundul mării
Sursa Foto: Flickr.com

Un depozit uriaș de metale, minerale și pământuri rare a fost descoperit pe fundul mării, în platforma continentală extinsă a Norvegiei, au transmis autoritățile, vinerea trecută, în cadrul primelor estimări oficiale, potrivit CNN Business, citat de adevarul.ro.

Se pare că aceste resurse sunt foarte solicitate pentru rolul pe care îl joacă în tranziția către o economie mai ecologică.

Depozit uriaș de metale, minerale și pământuri rare, descoperit pe fundul mării

Norvegia, un important exportator de petrol și gaze, analizează deschiderea zonelor offshore pentru minerit de adâncime, un proces care necesită aprobarea parlamentului și care a stârnit îngrijorări legate de mediul înconjurător.

„Dintre metalele găsite pe fundul mării în zona de studiu, magneziul, niobiul, cobaltul şi „pământurile rare” se regăsesc pe lista cu minerale critice a Comisiei Europene”, a declarat Direcţia Norvegiană a Petrolului (NPD), care a condus studiul.

O estimare a resurselor, care acoperă zone îndepărtate din Marea Norvegiei și Marea Groenlandei, a identificat 38 de milioane de tone de cupru, aproape dublu față de producția anuală mondială, și 45 de milioane de tone de zinc acumulate în sulfuri polimetalice.

Conform sursei citate, sulfurile sau „fumătorii negri”, se găsesc de-a lungul riftului din zona mediană a oceanului, unde magma din mantaua Pământului ajunge la fundul mării, la adâncimi de aproximativ 3.000 de metri.

Mai mult, aproximativ 24 de milioane de tone de magneziu și 3,1 milioane de tone de cobalt se află în cruste de mangan crescute pe roca de bază de-a lungul a milioane de ani, precum și 1,7 milioane de tone de ceriu, un element de pământ rar folosit în aliaje.

Crustele de mangan ar conţine şi alte „pământuri rare”, precum neodim, ytriu şi disprosiu, susțin specialiștii.

„Mineralele rare, scumpe, cum ar fi neodimul şi disprosiul, sunt extrem de importante pentru magneţii din turbinele eoliene şi motoarele vehiculelor electrice”, a mai precizat NPD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”
22:11 - Nicușor Dan, întrebat cu cine va vota la prezidențiale: „O să votez cu unul dintre ei” / „În momentul de față, îl avem sigur pe Marcel Ciolacu în turul 2” (VIDEO)
21:48 - Nicușor Dan: Referendumul nu va duce la desființarea sectoarelor. E o reechilibrare de putere între PMB și primăriile de sector / Bucureștiul anual acumulează deficit de dezvoltare pentru că nu pune bani în proiecte mari (VIDEO)