Norul vulcanic scurtează vizita lui Obama în Irlanda

Norul vulcanic scurtează vizita lui Obama în Irlanda

Norul de cenușă care se îndreaptă spre Europa a determinat modificarea planurilor de călătorie pentru Președintele Statelor Unite, Barack Obama.

Cenușa, aruncată în atmosferă de erupția vulcanului Islandez de sâmbătă, îl obligă pe Obama să părăsească Irlanda mai devreme. Un oficial de rang înalt al administrației americane a declarat că aeronava Air Force One va pleca spre Londra în această noapte, iar programul de mâine „va rămâne nemodificat”.

Oficialii au afirmat că nu se așteaptă ca problemele cauzate de vulcanul Grimsvotn să fie la fel de mari ca cele provocate anul trecut de erupția unui alt vulcan Islandez, care a dus la suspendarea traficului aerian în aproape toată Europa pentru mai multe zile, de teama cenușei care ar fi putut  defecta motoarele avioanelor.

Autoritățile spun că sistemele și procedurile au fost îmbunătățite, iar norul nu se îndreaptă încă spre interiorul continentului.

Sindicatele piloților exprimă totuși o îngrijorare crescândă cu privire la pericolele cauzate de norul vulcanic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`