Sancțiunile adoptat de Uniunea Europeană împotriva a 19 persoane din Ucraina și Rusia și 9 entități, au intrat în vigoare luni, odată cu publicarea acestei liste în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Aplicarea sancțiunilor a fost amânată cu o săptămână, la 9 februarie, din cauza negocierilor privind criza din Ucraina. Sancţiunile au intrat în vigoare luni, imediat după publicarea listei pe site-ul Jurnalului Oficial al UE.
Printre persoanele sancţionate se numără patru lideri ai unor grupări armate care luptă în estul Ucrainei, nouă oficiali din cadrul republicilor autoproclamate Doneţk şi Lugansk, precum şi cinci oficiali ruşi. Printre aceştia din urmă se află doi oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului rus al Apărării, implicaţi în sprijinirea desfăşurarea de trupe ruseşti în Ucraina. Aceştia sunt Anatoli Antonov, ministru adjunct, şi Arkadi Bahin, prim-adjunct al ministrului Apărării.
Pe listă figurează, de asemenea, Andrei Kartapolov, director al Departamentului de Operaţii Principale şi şef adjunct al Statului Major al forţelor armate ruse, implicat în mod activ în elaborarea şi punerea în aplicare a campaniei militare a forţelor ruseşti în Ucraina, precum şi doi membri ai Dumei de Stat.
Printre entităţile incluse pe noua listă se află opt grupări armate separatiste şi Mişcarea publică Novorossiia (Mişcarea Noua Rusie), înfiinţată în noiembrie 2014 în Rusia şi condusă de ofiţerul Igor Strelkov (identificat drept membru al personalului Direcţiei principale de informaţii a Statului Major al forţelor armate ale Federaţiei Ruse).
Vezi aici care sunt oficialii sancționați de Uniunea Europeană.