Noi tensiuni între Republica Moldova și Rusia. Afirmațiile Maiei Sandu care au reactivat Moscova
Moscova urmărește cu mare atenție politica internă a Republicii Moldova, în timpul mandatului Maiei Sandu, primul președinte pro-occidental al micului stat de peste Prut. Anunțul a fost făcut de către Andrei Rudenko, unul dintre oamenii-cheie ai relațiilor externe ale Rusiei.
Viceministrul rus de externe a declarat într-un interviu pentru TASS, faptul că Maia Sandu are un discurs plin de ambiguități. Pe de o parte, a precizat că „este deschisă la dialog”, iar pe de altă parte, face „declarații severe” pe tema zonei transnistrene.
Totodată, oficialul rusa evocat anularea în luna ianuarie a unei legi care conferise limbii ruse statut de limbă de comunicare interetnică, pe teritoriul Republicii Moldova. Legea respectivă fusese votată la finalul mandatului președintelui pro-rus Igor Dodon.
„Rusia urmăreşte cu atenţie situaţia politică internă din Republica Moldova. Suntem hotărâţi să continuăm cooperarea bilaterală pe baza principiilor pragmatismului şi luării în considerare a intereselor reciproce”; a declarat Rudenko.
Declarațiile Maiei Sandu care au alarmat oficialii ruși
Reacția rusului a venit după ce Maia Sandu a declarat în luna decembrie faptul că Republica Moldova nu va recunoaște datoria Transnistriei pentru consumul de gaze rusești.
„Moldova plăteşte pentru gaz şi electricitate (…) chiar dacă Transnistria foloseşte gratis gazul (rusesc) şi susţine că datoria este a Moldovei, nu este chiar aşa. Noi niciodată nu vom recunoaşte această datorie”, a declarat președintele Republicii Moldova.
Gazprom susține că Republica Moldova are o datorie de aproximativ 7 miliarde de dolari pentru consumul de gaze rusești, o mare parte a datoriei acumulate fiind a Transnistriei.