Noi restricții în Italia după explozia cazurilor de coronavirus

Noi restricții în Italia după explozia cazurilor de coronavirus
Sursa foto: Pixabay

Italia își intensifică restricțiile pe fondul creșterii cazurilor de coronavirusu în contextul în care Europa luptă cu al doilea val al pandemiei.

Noi restricții în Italia pe fondul pandemiei de coronavirus

Premierul italian Giuseppe Conte a anunțat duminică o serie de noi măsuri pentru a combate răspândirea cazurilor de COVID-19 și se alătură astfel celorlalți lideri europeni care au anunțat noi măsuri în lupta cu cel de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, scrie euronews.com.

Conte a declarat că „nu putem pierde timpul” în timp ce a anunțat noile măsuri. Restaurantele vor trebui să-și afișeze capacitatea maximă în exterior și să închidă ușile până la miezul nopții, în timp ce barurile vor trebui să închidă la ora 18, dacă nu au serviciu la masă.

Companiile din sectorul privat au fost încurajate să urmărească sectorul public în creșterea numărului de angajați care lucrează de acasă, în timp ce festivalurile locale vor fi interzise împreună cu sporturile de amatori.

Italia a înregistrat peste 10.000 de noi cazuri zilnice vineri pentru prima dată, urmată de 10.935 sâmbătă și 11.705 duminică. Este doar ultima țară europeană care a anunțat noi restricții în weekend.

La nivel global, numărul cazurilor de coronavirus a trecut de 40 de milioane, arată un bilanț realizat deReuters, în condițiile în care instalarea iernii în emisfera nordică a alimentat resurgența răspândirii virusului.

Numărul cazurilor de coronavirus, în continuă creștere

Numărul cazurilor de coronavirus depistate la nivel global a trecut de 40 de milioane. Experții sunt de părere că atât numărul cazurilor, cât și cel al deceselor sunt în realitate mult mai mari, având în vedere deficiențele sectoarelor sanitare în materie de testare, dar și faptul că anumite țări ar putea sub-raporta situația.

A durat doar 32 de zile pentru ca numărul cazurilor depistate la nivel global să crească de la 30 de milioane, la 40 de milioane, comparativ cu cele 38 de zile de care a fost nevoie pentru ca numărul să urce de la 20 de milioane, la 30 de milioane, și cu cele 44 de zile scurse în trecerea de la 10 milioane, la 20 de milioane. În schimb, a durat nu mai puțin de trei luni în drumul de la primele cazuri confirmate în lume – lucru ce se întâmpla la Wuhan, China – la primele 10 milioane.

Săptămâna trecută a adus mai multe recorduri la nivel de cazuri zilnice depistate pe glob, cu numărul îmbolnăvirilor nou confirmate depășind în premieră 400.000. De-a lungul săptămânii trecută, media infectărilor nou depistate a fost de 347.000 pe zi, comparativ cu prima săptămână din octombrie, când aceasta era de 292.000.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:44 - Precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare în zonele montane din Alba și Sălaj. Se circulă în condiții de iarnă
07:20 - Donald Trump continuă procesul de formare a echipei sale de guvernare. A numit-o pe Pam Bondi ministru al Justiției după retragerea lui Matt Gaetz
00:19 - Adriana Bahmuțeanu, ținta cuvintelor dure, venite din partea fiului ei cel mare. „Ești o rușine”
00:05 - Ciucă: Am pierdut politic pentru că am făcut coaliţie cu PSD. Important e să recunoşti când greșești. Unii colegi s-au opus atunci și au avut dreptate (VIDEO)
23:49 - Bode, banc cu PSD: „Cum deosebești la garderobă haina unui PSD-ist de celelalte?” (VIDEO)
23:42 - Doi medici de la un spital din Iași, bănuiți că ar consuma droguri în timpul gărzilor. Ambii sunt vizați într-o anchetă DIICOT
23:15 - Parlamentul a votat un proiect de lege care scutește de impozit câștigurile din cryptomonede. Biriș: „Probabil sunt destul de mulți care și-au luat șpăguțele prin bitcoin” (VIDEO)
22:58 - Vânzarea a peste 1000 de produse alimentare a fost oprită temporar de ANPC. Ce nereguli au sesizat comisarii
22:36 - Profesorul de economie Cristian Păun: Când politicienii îți spun ”stai liniștit în banca ta”, tre’ să sari ca ars. Discursul lor se va schimba radical după alegeri. Românii să fie cumpătați, că vin vremuri grele (VIDEO)
22:31 - Ce rețete neobișnuite a pregătit Meghan Markle cu ocazia Zilei Recunoștinței. „Vei fi regele sau regina burților fericire”