Mii de protestatari au venit în piața Tahrir din Cairo marți pentru a recupera o revoltă despre care ei spun că a fost deturnată după ce Hosini Mubarak a fost condamnat la închisoare pe viață și conducătorii forțelor sale de securitate au fost eliberați. Protestatarii consideră că acesta este un semnal că vechea gardă a fostului președinte este încă la conducere.
Deși Mubarak a fost încarcerat sâmbătă pentru uciderea mai multor protestatari, nu a fost condamnat la moarte, iar ofițerii de rang înalt judecați alături de el au fost achitați din lipsă de dovezi, așa că mulți cred că fostul lider ar putea câștiga un apel, conform Reuters.
Ieșirile în stradă, la 16 luni de la înlăturarea lui Mubarak de la putere, se datorează și celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 16-17 iunie între ultimul premier al regimului Mubarak și un islamist conservator, alegere care a polarizat Egiptul. Mulți egipteni care au votat pentru candidați de centru au de ales acum între Mohamed Mursi din partea Frăției Musulmane, partid islamist care controlează deja parlamentul, și Ahmed Shafiq, un fost militar.
Diviziunile din stradă au devenit mai puternice cu apropierea votului. Mii de oameni au demonstrat în piața Tahrir luni seară, unii dintre ei cerând boicotarea alegerilor. Grupările și partidele de centru și liberale au cerut în timpul unui miting de marți că doresc amânarea votului până când se va introduce o lege care să îi interzică lui Shafiq să candidezie, fiind un membru al fostului regim.
Votul va fi ultima etapă înainte ca armata să se retragă în mod formal de la conducerea țării în favoarea președintelui ales, pe 1 iulie. Momentul va marca sfârșitul unei tranziții caracterizată de proteste, certuri între taberele politice și uneori vărsări de sânge.