Noi emailuri dezvăluite, după cel care ar arăta că Hunter Biden l-a prezentat pe tatăl său, la acea vreme vicepreședinte al SUA, unui consilier din conducerea Burisma / Facebook și Twitter au limitat distribuirea materialului inițial

Publicat: 15 10. 2020, 16:33
foto: Hepta.ro / Zuma Press / Nbc News

După ce New York Post a intrat în posesia unui email în care se pretinde că Hunter Biden și-ar fi prezentat tatăl, la acea vreme vicepreședinte al SUA, unei persoane din conducerea companiei ucrainene din sectorul gazelor naturale Burisma în anul 2015, Fox News a obținut alte emailuri, despre care se presupune că ar arăta că același consilier i-a cerut lui Hunter Biden un „sfat” referitor la cum și-ar putea folosi fiul demnitarului american „influența pentru a transmite un mesaj” astfel încât să se „oprească” ceea ce compania considera ca fiind „acțiuni motivate politic”.

Noi emailuri dezvăluite, după cele care ar arăta că Hunter Biden l-a prezentat pe tatăl său, la acea vreme vicepreședinte al SUA, unui consilier din conducerea Burisma

Emailul trimis de Vadim Pozharskyi, consilier al Burisma, face parte dintr-un șir mai lung de emailuri similare, în care Hunter Biden și partenerul său de afaceri, Devon Archer, ar fi discutat probleme legate de o investigație asupra Burisma Holdings și a fondatorului său, fostul ministru al Ecologiei și al Resurselor Naturale din Ucraina, Mykola Zlochevsky, dar și în completarea unor discuții cu un avocat, Heather King, pentru sprijinirea organizării unor întâlniri pe tema Burisma la Departamentul de Stat în timpul administrației Obama.

Într-un email datat 12 mai 2014, obținut de Fox News, Pozharskyi le-a scris lui Hunter Biden și Archer, exprimându-și îngrijorarea cu privire la faptul că „una sau mai multe proceduri preliminare au fost inițiate de Ministerul (n.r. – ucrainean) al Afacerilor Interne în ceea ce privește companiile Burisma Holdings care sunt puternic angajate în producția de gaze și care se întâmplă să fie companiile noastre cheie din Holding”.

Pozharskyi le-a mai scris și că a primit „comunicări neoficiale”, care „ar presupune șantajul: în cazul în care nu cooperăm”. „Ministerul (n.r. – ucrainean) al Afacerilor Interne a contactat Ministerul (n.r. – ucrainean) al Ecologiei (…) pentru a obține toate documentele privind licențele emise din 2006 până acum pentru companiile din Holdingul nostru”, a adăugat Pozharskyi. „Acestea sunt instrumente tipice pentru destabilizarea afacerilor”, le-a mai spus el.

„Avem nevoie urgent de sfatul tău cu privire la cum ți-ai putea folosi influența pentru a transmite un mesaj / semnal, etc (sic!) pentru a opri ceea ce considerăm ca fiind acțiuni motivate politic”, a scris Pozharskiy.

Facebook și Twitter au limitat distribuirea materialului inițial

Emailurile obținute de Fox News vin, așadar, după ce New York Post a dezvăluit un email, care arată că Hunter Biden l-ar fi prezentat pe tatăl său unei persoane din conducerea Burisma Holdings în anul 2015.

The Post ar fi scos la iveală că Biden, la solicitarea lui Hunter, s-ar fi întâlnit cu Vadym Pozharskyi în aprilie 2015, la Washington, DC.

Presupusa întâlnire a fost menționată într-un email de apreciere, potrivit The Post, pe care Pozharskyi i-ar fi trimis lui Hunter Biden în 17 aprilie 2015 – la un an după ce Hunter a preluat poziția în conducerea Burisma.

„Dragă Hunter, mulțumesc că m-ai invitat la DC și că mi-ai oferit șansa de a-l întâlni pe tatăl tău și de a petrece ceva timp împreună. A fost cu adevărt (sic!) o onoare și o plăcere”, se arată în email.

În acest context, Facebook și Twitter au luat decizia de a limita distribuirea materialului din New York Post. Facebook a anunțat că se va baza pe partenerii săi care verifică veridicitatea faptelor pentru a determina legitimitatea articolului, în timp ce Twitter susține că a luat acțiuni împotriva articolului din cauza „Hacked Materials Policy”.

Joe Biden este candidatul democraților în cursa pentru Casa Albă.