Parlamentarii nigerieni au adoptat, joi, un proiect de lege care prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la 14 ani pentru persoanele gay care se căsătoresc și 10 ani pentru persoanele de același sex care își afișează în public relația, informează AFP.
Deputații au aprobat în unanimitate acest proiect de lege care a fost deja votat de senatori. Acum, proiectul mai trebuie aprobat și de președintele Goodluck Jonathan.
Potrivit proiectului, ”persoanele de același sex care se unesc prin căsătorie sau printr-un contract de uniune civil comit un delict și pot fi condamnați la o pedeapsă cu închisoarea de până la 14 ani”.
De asemenea, legea prevede că ”toate persoanele care deschid sau participă la cluburi gay, societăți sau organizații pentru homosexuali, unde, direct sau indirect, își vor afișa în public relația amoroasă cu o persoană de același sex comit o crimă și vor fi condamnați la 10 ani de închisoare”.
În Nigeria, cea mai populată țară din Africa unde societatea este foarte religioasă, relațiile între persoanele de același sex au fost deja reprimate cu severitate.