Nigel Farage consideră că destrămarea Marii Britanii ar fi ‘regretabilă’, dar necesară pentru realizarea Brexitului

Nigel Farage consideră că destrămarea Marii Britanii ar fi 'regretabilă', dar necesară pentru realizarea Brexitului
Sursă foto: Facebook / Nigel Farage

Destrămarea Regatului Unit ar fi un lucru „regretabil”, însă, pe fond, un preţ ce merită plătit pentru realizarea Brexit-ului, a declarat liderul Partidului Brexit, Nigel Farage, citat de The Independent.

El a declarat că nu crede afirmaţiile autorităţilor scoţiene potrivit cărora vor părăsi Regatul Unit şi prin urmare, prioritatea lui este să transforme Regatul Unit într-o „naţiune independentă şi care se auto-guvernează”.

„Să fim o naţiune independentăşi care se auto-guvernează este cel mai important lucru. Dacă ar exista părţi ale Regatului Unit care nu ar dori să mai facă parte din el ar fi un lucru profund regretabil, dar chiar nu cred că e cazul – sincer, nu cred aşa ceva”, a declarat Nigel Farage.

Nigel Farage a contrazis-o, astfel, pe prim-ministrul Scoţiei, Nicola Sturgeon, care în luna aprilie spusese că scoţienilor ar trebui să li se ofere şansa să voteze din nou asupra independenţei până în anul 2021, în situaţia în care Brexitul va avea loc.

Acela nefiind prima oară când o astfel de solicitare a fost făcută.

„Au spus că, dacă votăm pentru Brexit, Regatul Unit se va destrăma. După trei ani de zile nu vedem să se întâmple nimic de genul acesta. Sincer, ne-am cam săturat de acest gen de ameninţări. Nu văd cum ar putea ieşi Scoţia din Uniune (cu marea Britanie – n.r.) pentru a intra în această Statele Unite a Europei (Uniunea Europeană – n.r.) care se construieşte, şi nu îi văd nici semnând un angajament pentru a adopta moneda euro. În cazul Scotiei chiar nu văd asta întâmplându-se”, a adăugat Nigel Farage.

La alegerile europarlamentare, Partidul Brtexit, condus de Nigel Farage, a obţinut 31,6% din voturi. La scurt timp el s-a făcut remarcat în Parlamentul European în momentul în care europarlamentarii conduşi de Farage au întors spatele la sala plenului în momentul intonării imnului european.

Scoţia a avut deja un referendum de independență în anul 2014. Atunci,55% dintre scoţieniau votat în favoarea păstrării apartenenţei de Regatul Unit – Scoţia a intrat în Regatul Unit în anul 1707.

În acelaşi timp însă, la referendumul pentruBrexitdin 2016,62% dintre scoţieniau votatpentru rămânarea în Uniunea Europeană, fiind cea mai pro-europeană regiune a Regatului Unit.

Sursă foto: Facebook / Nigel Farage

Cronologia deciziilor importante de anul acesta legate deBrexit

  • 26 mai– „PartidulBrexit” (o formațiune anti-europeană) a câștigat alegerile europarlamentare din 2019
  • 24 mai– Theresa Mayîşi dă emisiadin funcţia de prim-ministru al Marii Britanii
  • 10 aprilie– Uniunea EuropeanăamânăBrexitul până la data de 31 octombrie 2019;
  • 5 aprilie-Theresa MaysolicităUniunii Europene o amânare aBrexitului până pe 30 iunie 2019;
  • 3 aprilie– Parlamentul britanico obligăpe Theresa May să asigure unBrexit„ordonat” (adicăcu acord) sau să obţină o nouă amânareaBrexitului, în situaţia în care tot Parlamentul britanic va respinge şi următorul acord deBrexit;
  • 1 aprilie– Parlamentul britanic dăvoturi indicativenegativecu privire la unreferendum pe acord, a unei prelungiri a perioadei de negocieri și a rămânerii în structurile comunitare;
  • 29 martie– Parlamentul britanicrespinge, pentru a treia oara, acordul deBrexit;
  • 21 martie– Uniunea Europeanărespingepropunerea Marii Britanii de amânare aBrexitului pana pe 30 iunie, stabilind ziua de 12 aprilie ca dată limită, cu posibilitatea extinderii perioadei pânăpe 22 mai în situația în care va exista un acord;
  • 20 martie– Premierul Theresa Maysolicităo prelungire a perioadei deBrexitpână oe 30 iunie;
  • 14 martie– Parlamentul britanicrespingeideea susţinerii unui al doilea referendum;
  • 14 martie– Parlamentul britanicaprobăideea amânăriiBrexitului;
  • 13 martie– Parlamentul britanicse pronunţăîmpotrivaunuiBrexitfără acord. Votul este, însă, doar consultativ;
  • 12 martie– Parlamentul britanicrespingeşi al doilea acord deBrexit;
  • 14 februarie– Parlamentul britanicrespingeprimul acord deBrexit.
Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`