Nicușor Dan: Am câștigat împreună majoritatea, foarte probabil, în Consiliul General și în consiliile locale de sector. Vom schimba fața Bucureștiului
Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei potrivit rezultatelor exit-poll, susține că este „foarte probabil” că reprezentanții PNL și USR-PLUS să dețină majorități în viitorul Consiliu General și în consiliile locale de sector.
„Am câştigat împreună Primăria Generală, am câştigat împreună trei sau patru primării de sector, am câştigat împreună majoritatea, foarte probabil, în cele şapte consilii – Consiliul General şi consiliile locale ale sectoarelor. Începând de mâine ne apucăm de muncă şi (…), când vom fi învestiţi oficial, vom schimba faţa Bucureştiului. Bucureştiul are un potenţial extraordinar, oameni care sunt competitivi în foarte multe domenii. Există o discrepanţă uriaşă între ceea ce fac bucureştenii în mediul privat şi ce a reuşit să facă administraţia publică pentru ei. Din momentul acesta trebuie să lucrăm împreună, să canalizăm energiile pentru ca Bucureştiul să redevină acolo unde îi este locul”, a declarat Nicușor Dan, prezent la sediul USR-PLUS, potrivit Agerpres.
El a explicat că pentru PNL și USR-PLUS a fost „un sacrificu” să susțină un candidat independent, „însă a fost un gest de mare responsabilitate”.
„Am venit să mulţumesc colegilor de la USR PLUS pentru parteneriat şi pentru susţinerea în această campanie. Vreau să îi asigur pe bucureşteni că acest parteneriat, aşa cum a fost promis, o să dureze patru ani. Vreau să aduc aminte – şi pentru USR PLUS, şi pentru PNL – a fost un sacrificiu în momentul în care au susţinut un candidat independent, însă a fost un gest de mare responsabilitate. A fost un gest de răspuns de la bucureştenii care erau exasperaţi de administraţia PSD din Bucureşti şi care au solicitat insistent, în contextul alegerilor locale într-un singur tur, partidelor de opoziţie din Bucureşti să ajungă la o înţelegere pentru candidaţi unici la Primăria Generală şi primăriile de sector. Lucrul acesta s-a întâmplat, trebuie să îi felicităm pe artizanii acestui parteneriat”, a subliniatNicuşor Dan.