Nicolas Sarkozy: Franța și Germania propun un nou tratat al UE. Eurobondurile nu sunt o soluție pentru criză

Nicolas Sarkozy: Franța și Germania propun un nou tratat al UE. Eurobondurile nu sunt o soluție pentru criză
Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a declarat că Franța și Germania au căzut de acord cu privire la o serie de reforme pentru soluționarea crizei datoriilor din zona euro. Acordul franco-german va fi prezentat...

Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a declarat că Franța și Germania au căzut de acord cu privire la o serie de reforme pentru soluționarea crizei datoriilor din zona euro. Acordul franco-german va fi prezentat miercuri președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, notează AFP.

“Vrem să ne asigurăm că dezechilibrele care au condus la situația din zona euro nu se vor mai întâmpla. De aceea dorim un nou tratat, pentru a atrage atenția popoarelor Europei, membri ai UE sau membri ai zonei euro, că lucrurile nu pot continua așa cum sunt în momentul de față”, a declarat Nicolas Sarkozy.

Nicolas Sarkozy a precizat că Franța și Germania speră într-un acord în luna martie între cele 17 state ale zonei euro asupra unui nou tratat referitor la o nouă guvernanță a zonei euro. De asemenea, Sarkozy a arătat că tratatul va include sancțiuni automate pentru statele care nu respectă regula de 3% din PIB în ceea ce privește deficitul bugetar.

În cea ce privește eventuala emitere de eurobonduri “Germania și Franța sunt absolut de acord că acestea nu sunt, în niciun caz o soluție la criză”, a adăugat Sarkozy.

Dacă Merkel și Sarkozy vor cădea de acord cu obiectivul de reformare a tratatului de la Lisabona sau cu adoptarea unui nou document care să fie baza viitorului for comunitar, atunci se poate spune că Europa este pe jumătate salvată de criza datoriilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`