Nicio întâlnire "secretă" Trump-Putin, afirmă Moscova

Publicat: 20 07. 2017, 07:21

Donald Trump și Vladimir Putin nu au avut nicio întâlnire "secretă" sau "confidențială" pe marginea summitului G20 în Germania la începutul lunii iulie, a asigurat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a doua zi după un anunț al Washingtonului privind discuții suplimentare între președinții american și rus, informează AFP, citată de Agerpres.

Casa Albă a dezvăluitmarți seară că după o întâlnire bilaterală de mai mult de două ore pe 7 iulie, cei doi șefi de stat s-au reîntâlnit cu ocazia unui dineu în timpul ultimei seri a summitului de la Hamburg.

"Utilizarea termenilor 'secret' sau 'confidențial' pentru această întâlnire provoacă o surpriză absolută și neînțelegere. Această întâlnire bilaterală a fost acceptată oficial prin canale diplomatice și de aceea, în cadrul vizitei, ei au făcut de mai multe ori schimb de idei și de fraze", a declarat la rândul său Dmitri Peskov, citat de agenția de presă TASS.

"Nu a avut loc nicio întâlnire secretă și confidențială. A afirma acest lucru este absolut absurd", a insistat el.

Aceste dezvăluiri făcute în Statele Unite au ridicat întrebări cu privire la conținutul conversației avute de Trump și Putin, asupra persoanelor care au asistat acolo și motivului pentru care desfășurarea acestei întâlniri nu a fost făcută publică mai înainte, notează France Presse.