New York: Un instalator a aflat că a câștigat la loto la o lună după extragere

Publicat: 06 06. 2015, 21:28
Foto: nypost.com

Câştig neaşteptat la loterie pentru un instalator din New York. Bărbatul a aflat că este posesorul unui bilet în valoare de 136 de milioane de dolari la o lună după ce fuseseră anunţate numerele câştigătoare, informează B1 TV.

Anthony Perosi (56 de ani) fusese anunţat de apropiaţi că o altă persoană câştigase marele premiu. A păstrat totuşi biletul, pe care a decis să arunce o privire şase săptămâni mai târziu, când, a realizat că el era, de fapt, marele câştigător.

„Aveam biletul cumpărat de şase luni şi jucam numerele respective de două ori pe săptămână. Am păstrat biletul alături de celelalte pe care le cumpărasem anterior în spatele unei ţevi din subsolul casei mele. Am crezut că o să am un atac de acord şi că mi se va opri inima”, spune instalatorul.

Bărbatul a mers să își revendice premiul care, în urma taxelor reținute, se ridică la aproape 39 de milioane de dolari. Perosi a anunţat că va împărţi suma de bani câştigată cu fiul său.