New York Times: Vicepreşedintele Joe Biden ia în calcul o posibilă candidatură la preşedinţia Statelor Unite

Publicat: 02 08. 2015, 18:10
Foto: dcnews.ro

Vicepreşedintele Joe Biden ia în calcul o posibilă candidatură la preşedinţia Statelor Unite, anunţă presa americană. O participare a lui Biden la alegerile primare democrate din 2016 ar reprezenta o ameninţare directă la adresa candidaturii lui Hillary Clinton, susţine New York Times, informează B1 TV.

Vicepreşedintele Joe Biden a organizat întâlniri la reşedinţa sa, în care a discutat cu prieteni, membri ai familiei şi sponsori despre o intrare în cursa democrată, împotriva lui Hillary Clinton, în statele Iowa şi New Hampshire. Acestea se vor pronunţa primele asupra nominalizării democrate în alegerile prezidenţiale, anunţă aceeași publicație.

Un vechi susţinător al lui Biden a declarat că vicepreşedintele a fost profund mişcat de dorinţa fiului său, Beau, decedat în luna mai, ca el să candideze.

Ziarul american citează surse care au discutat cu Biden şi persoane din anturajul său, potrivit cărora consilieri ai vicepreşedintelui au început să contacteze lideri şi donatori democraţi care nu s-au angajat încă să o susţină pe Hillary Clinton.

În cazul în care va decide să candideze, lui Biden nu-i va fi uşor, mai precizează jurnaliştii americani. Clinton se bucură de o susţinere imensă în rândul democraţilor, atraşi de ideea de a alege prima femeie preşedinte, iar campania ei a strâns deja milioane de dolari.

Cu toate acestea, Hillary Clinton se confruntă cu acuzaţii grave de corupţie iar scandalul poate avea repercusiuni directe asupra candidaturii sale la alegerile prezidenţiale de anul viitor (Detalii AICI)