Pe teritoriul statului New York, rata de infectare cu noul coronavirus a înregistrat cel mai mic prag, din ultimele trei luni. Este vorba despre un nou minim, ce vine după trei luni și mai ales după creșterile înregistrate în stat imediat după sărbătorile de iarnă, informează Agerpres.
Potrivit unor statistici realizate la nivelul statului și date publicității de către biroul guvernatorului Andrew Cuomo, rata de pozitivare a testelor pentru COVID-19 a ajuns la 2,99%, fiind pentru prima dată când rata scade sub 3%, din data de 23 noiembrie 2020. Totodată, în orașul New York cea mai recentă rată de pozitivare a fost de 4.41%.
În cursul zilei de sâmbătă, potrivit sursei citate mai sus, au decedat 75 de newyorkezi, după infectarea cu SARS-CoV-2. Astfel, bilanțul total al deceselor din statul New York a ajuns la 38.000.
„Vedem în continuare o reducere a ratei de infectare şi a spitalizărilor pe tot teritoriul statului, ceea ce este o veste bună, iar progresul ne permite să redeschidem fluxul economic încă şi mai mult (…) După descoperirea unui caz de variantă sud-africană pe teritoriul statului, este mai important ca niciodată pentru newyorkezi să rămână vigilenţi, să poarte măşti, să se spele pe mâini şi să respecte distanţarea fizică”, a precizat guvernatorul Andrew Cuomo, potrivit sursei citate mai sus.