Nave militare americane au plecat spre Marea Neagră, unde se vor pune la disponibilitatea americanilor de la Soci

Publicat: 01 02. 2014, 18:13

Americanii au trimis, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, două nave militare care se vor opri în Marea Neagră, unde vor fi disponibile pentru evacuarea cetăţenilor americani, în cazuri de necesitate, sau pentru alte situaţii de urgenţă, în timpul Jocurilor Olimpice de la Soci.

Cele două nave, nava militară USS Mount Whitney și fregata USS Taylor, vor ajunge în cel mult două zile, plecând din Italia, scrie Mediafax.

Informaţia a fost confirmată de oficiali militari americani, care au precizat că la Soci vor fi trimişi aproximativ 25 de agenţi americani specializaţi în combaterea terorismului. Pentagonul a comunicat că navele se vor afla în Marea Neagră în cadrul unor misiuni „normale” şi pot participa la diverse misiuni, inclusiv la operaţiuni de comunicare şi evacuare.