Navă chineză, descoperită în apropiere de coastele Australiei. Ministrul apărării: „Cred că este un act de agresiune”

Publicat: 13 05. 2022, 12:12
Foto simbol: Hepta - Abaca Press / AA/ABACA

Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a anunțat vineri un „act de agresiune” din partea Chinei, după ce o navă de spionaj chineză a fost surprinsă în apropiere de coasta de vest a Australiei.

„Cred că este un act de agresiune”

Ministrul australian al apărării, Peter Dutton, a făcut declarații cu privire la acest aspect. „Cred că este un act de agresiune. Cred acest lucru mai ales pentru că s-a apropiat atât de mult. S-a aflat în proximitatea instalaţiilor militare şi de informaţii de pe coasta de vest a Australiei”, a specificat acesta într-o conferinţă de presă, conform Reuters.

De asemenea, ministrul australian al apărării a mai specificat că nava chineză a apărut într-un moment „bizar”, pe fond desfășurându-se și organizarea campaniei electorale.

Nava intitulată Haiwangxing s-a deplasat pe 6 mai de-a lungul coastei de vest, ajungâng în zona de excludere economică a Australiei. Totodată, pe 11 mai, nava a ajuns la 50 de mile marine de staţia de comunicaţii, conform ministrului apărării din Australia.

Nave ale forţelor chineze, aflate în largul coastelor Australiei

În ultimii ani au mai fost astfel de cazuri, în care au fost semnalate prezenţa unor nave ale forţelor chineze. Acestea ar fi pătruns în largul coastelor de nord şi de est ale Australiei.

Astfel că, ministrul Dutton a specificat că Australia şi-a făcut un obicei din a atenţiona publicul în ceea ce privește prezenţa de nave ale forţelor chineze.

Cât despre acuzațiile făcute în ceea ce privește ameninţarea Chinei la adresa securităţii naţionale, este o temă majoră a campaniei care vizează alegerile generale din Australia. Acestea vor avea loc pe 21 mai, conform Reuters.

 China şi Australia s-au acuzat reciproc în luna februarie, pentru un incident în care o aeronavă de patrulă maritimă din Australia a fost vizată cu laser de pe un vas al forţelor navale din China.

În ceea ce privește răspunsul  la aceste informații, Ambasada chineză din Australia nu a răspuns imediat la solicitarea agenției Reuters.