Natură dezlănțuită în Rusia: Vijelia puternică a ucis 10 persoane și a rănit alte 76
Natura s-a dezlănțuit în Rusia. Zece persoane au fost ucise de o vijelie puternică care a lovit centrul țării .Cel puțin 10 persoane au murit și alte 76 au fost rănite. 8 dintre victime, inclusiv 3 copii, au decedat în momentul în care copacii s-au prăbușit peste zona în care se aflau în excursie. Campingul se află lângă Lacul Yalchik, un loc turistic popular în parcul național Mari Chodra, la nord de râul Volga, la peste 600 km est de Moscova, potrivit bbc.com.
Ploile abundente au provocat întreruperi ale alimentării cu electricitate în 520 de localități, au avariat acoperișurile de la 41 de clădiri rezidențiale, precum și șapte centre care furnizează servicii sociale în opt regiuni diferite, a anunțat duminică Ministerul rus pentru situații de urgență, citat de Reuters.
Tragedie într-un camping de lângă Lacul Ialcik
Opt dintre cele zece victime, alături de alte 29 de persoane rănite, au fost raportate într-un camping amenajat lângă Lacul Ialcik din regiunea Mari-El, a precizat același minister.