NATO urmează să organizeze exerciții militare comune cu Republica Moldova, Azerbaidjan și Armenia

Publicat: 01 04. 2014, 11:54
Foto: theepochtimes.com

Un document clasificat ”NATO Restricted” ce a fost adoptat săptămâna trecută prezintă un set de măsuri ”cu urmări practice pentru impulsionarea relațiilor” cu Republica Moldova, Armenia și Azerbaidjan, potrivit Spiegel Online.

Astfel, NATO ia în calcul o mai mare deschidere către Estul Europei. Scopul pe termen scurt menționat în raport este ”asigurarea stabilității în Est în contextul actual”.

Republica Moldova, Armenia și Azerbaidjanul ar urma să fie încurajate să lucreze la sporirea capacității de inter-operabilitate cu armatele Alianței, fiind vorba de fapt, de cooperare militară. Așadar sunt prevăzute exerciții comune și training asigurat de specialiștii NATO.

Cele trei state ar urma să fie încurajate să participe și la proiectele Smart Defence ale NATO, ce prevăd achiziționarea de echipamente militare și utilizarea lor în comun pentru a spori eficiența capăcităților de apărare.

Pentru fiecare țară sunt detaliate măsuri specifice de sprijin.

În cazul Republicii Moldova, prioritară este creșterea vizibilității NATO. În acest sens, Alianța ar trimite un ofițer de legătură la Chișinău. Mai mult, capitala Moldovei ar urma să participe și la trupa de reacție rapidă, NATO Response Force.

În Azerbaidjan accentul ar cădea pe cooperea sporită în domeniul securității cibernetice și energetice, în timp ce în Armenia efoturile s-ar concentra pe training militar.

În acest document se arată că ”aliații sunt datori să asigure integritatea teritorială, independența și suveranitatea Armeniei, Azerbaidjanului și Republicii Moldova”.